roulette-3d

Roulette 3d

Joaca gratis Profită

În ciuda vechimii sale, regulile la jocuri cu ruleta nu s-au schimbat foarte mult. Astfel, de mai bine de trei secole, jocul a rămas aproape același, iar regulile de pariere au variat extrem de puțin. Poate că singurele care s-au schimbat au fost sistemele de joc, European, American sau Francez, unde diferența o face apariția cifrei zero pe roata de joc și cam atât. În rest, regulile de bază au rămas identice.

Lucrurile s-au schimbat însă odată cu apariția internetului, unde jocul de ruletă a căpătat noi forme. Astfel, parierea nu se mai face în mod direct, ci cu ajutorul unui simplu click de mouse. Cu acesta mutăm jetoanele și procedăm la învârtirea roții ruletei. De asemenea, la ruleta online avem posibilitatea de a încerca pe aceeași pagină aproape toate versiunile jocului de ruletă, lucru pe care nu îl putem face la un cazinou obișnuit. Mai mult, în cazul în care nu avem bani disponibili în cont, putem să jucăm total gratis. 

Ruleta online free

Unul dintre jocurile cele mai captivante la cazinourile online este Roulette 3D. Aceasta oferă un efect extrem de realist al jocului de ruletă, astfel încât ai impresia că te afli într-un cazinou adevărat. Și în acest caz poți încerca jocul gratuit, astfel încât să nu scoți niciun ban din buzunar. La ruleta online free în varianta 3D, poți paria exact ca la orice joc de ruletă, singura diferență fiind unghiul de vizualizare. Astfel, dacă masa de joc este perfect plană, putând avea vizibilitate maximă asupra ei, roata ruletei este proiectată tridimensional, astfel încât să arate cât mai realist cu putință. Astfel, la ruleta online free poți experimenta în voie strategiile tale preferate de joc, fără să te oprească nimeni. Este de-ajuns să intri pe varianta demonstrativă a jocului de Ruletă 3D și beneficiezi de un credit substanțial, de care poți uza după bunul plac, într-o sesiune de ruletă plină de adrenalină. La ruleta online free, ai posibilitatea de a pune oricâte jetoane pe masa de joc, după cum poți alege să pariezi mai puțin și să apeși butonul ”respin” până câștigi. Alegerea este doar a ta. 

X